Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care au rolul de a asigura preluarea oxigenului din aerul atmosferic şi eliminarea bioxidului de carbon din organism. Acesta cuprinde căile respiratorii şi plămânii.
Căile respiratorii sunt reprezentate de fosele nazale, faringe, laringe, trahee şi cele două bronhii principale (primare).
Centrii sistemului simpatic se află în coarnele laterale ale măduvei toracale şi lombare superioare (T1-L3).
Centrii sistemului parasimpatic sunt situaţi atât în nucleii parasimpatici din trunchiul cerebral, cât şi în măduva sacrală S2-S4, unde se descrie nucleul parasimpatic pelvin.
a. Nucleii parasimpatici sunt:
- nucleul accesor al nervului III, situat în mezencefal; fibrele parasimpatice din acest nucleu se distribuie, în final, la muşchiul sfincter al irisului şi la fibrele circulare ale muşchiului ciliar;
- nucleul lacrimal din punte; fibrele parasimpatice din acest nucleu ajung la glanda lacrimală, glandele mucoasei nazale şi glandele palatine – nervul VII;
- nucleul salivator superior este situat în punte; fibrele acestui nucleu se distribuie glandelor submandibulară şi sublinguală pe calea nervului VII;
– nucleul salivator inferior se află în bulb; fibrele lui ajung la glanda paratiroidă prin nervul IX;
– nucleul dorsal al vagului este situat în bulb; fibrele lui se distribuie aparatelor cardiovascular, respirator şi tubului digestiv; până la treimea stângă a colonului transvers.
b. Parasimpaticul pelvin îşi are originea în măduva sacrală (S2-S4), de unde pleacă fibre prin nervii pelvici. Aceste fibre fac sinapsă cu fibrele postganglionare şi ajung la colonul descendent, sigmoid rect, la aparatul excretor şi la organele genitale interne.
Centrii nervoşi, situaţi intranevraxial şi extranevraxial, aflaţi în relaţie cu organele a căror activitate o controlează, formează sistemul nervos vegetativ. În cadrul sistemului nervos vegetativ deosebim, structural şi funcţional, un sistem nervos simpatic şi unul parasimpatic.
Cele mai multe organe primesc o inervaţie vegetativă dublă şi antagonică. În alte organe, simpaticul şi parasimpaticul exercită efecte de acelaşi tip, dar aceste efecte sunt diferite, cantitativ şi calitativ. Există, de asemenea, organe asupra cărora numai unul dintre sisteme are efect.
La baza activităţii sistemului nervos vegetativ stă reflexul, care se desfăşoară pe baza arcului reflex vegetativ. Calea aferentă a arcului nervos vegetativ este asemănătoare cu aceea de la arcul reflex somatic. Neuronul visceroaferent îşi are originea în ganglionii spinali sau în ganglionii extranevraxiali ataşaţi nervilor cranieni. Dendrita lor ajunge la receptorii din organe sau vase (baroreceptori, presoreceptori, chemoreceptori), iar axonul pătrunde în nevrax, intrând în legătură cu centrul vegetativ (simpatic sau parasimpatic).
Calea eferentă a reflexului vegetativ se deosebeşte fundamental de cea a reflexului somatic datorită existenţei unor ganglioni vegetativi latero-vertebrali, în cazul sistemului simpatic, sau juxta-viscerali şi intraramurali, în cazul sistemului parasimpatic. La nivelul ganglionilor are loc sinapsa între axonul neuronului vegetativ postganglionar, al cărui axon nu are teacă de mielină. Axonul neuronului postaganglionar formează fibra postganglionară, care ajunge la organul efector vegetativ (muşchi neted sau glandă). Sistemul nervos vegetativ formează, la nivelul diferitelor viscere, plexuri vegetative mixte, simpatico-parasimpatice.
Muschii sunt cea mai importanta componenta in miscare si prin urmare felul in care ii dezvolti este extrem de important. Pe langa o alimentatie echilibrata, e necesar si de anumite proteine si aminoacizi, mai ales pentru persoanele care isi folosesc musculatura in cadrul serviciului.
Musculatura membrului superior trebuie de multe ori sia fie foarte bine dezvoltati, in general deltoizii si bicepsii brahiali, dar si flexorii si extensorii antebratului pentru cei ce lucreaza foarte mult cu degetele (in genul croitorilor).
Nici membrul inferior nu trebuie neglijat, musculatura piciorului fiind la fel de importanta. O buna dezvoltare a tuturor muschilor coapsei (cvadriceps, ilio-psoas pentru flexie in special), dar si gemenii gambei pana la tendonul lui ahile, toti acesti muschi trebuie dezvoltati pentru a evita accidentele in cadru muncii.
Dar uneori nu este suficient, astfel incat trebuie sa adaugi la dieta zilnica o cantitate extra de vitamine, proteine si aminoacizi. O garantie pentru a te proteja de accidentari si dureri musculare…
Funcţiile paleocortexului:
→ este centrul cortical al analizatorului olfactiv;
→ are rol în reglarea actelor de comportament instinctual;
→ are rol în procesele psihice afective.
Functiile neocortexului se impart în: senzitive, asociative şi motorii.
1. Funcţiile senzitive se realizează prin segmentele corticale ale analizatorilor (arii senzitive primare). În urma stimulării specifice a acestor arii, este elaborată senzaţia elementară specifică. Aceste arii colaborează atât între ele, cât şi cu alte arii corticale (arii asociative, care sunt arii senzitive secundare).
2. Funcţiile asociative realizează percepţia complexă a lumii înconjurătoare şi semnificaţia diferitelor senzaţii. Ariile asociative sunt teritorii corticale speciale, unde se petrece procesul cel mai înalt de prelucrare a informaţiilor senzitive. Primesc informaţii de la mai multe structuri şi au propriile lor specializări.
Topografic, se găsesc:
→ aria asociativă parieto-occipito-temporală se află între cortexul somatosenzitiv, cortexul vizual şi cel auditiv. Este subîmpărţită în arii funcţionale: o zonă care asigură analiza coordonatelor spaţiale ale părţilor corpului şi ale obiectelor înconjurătoare şi o zonă (aria Wernicke), numită aria interpretativă generală sau a înţelegerii limbajului. Aceasta se dezvoltă în ceea ce se numeşte emisfera dominantă şi joacă cel mai important rol în procesul de gândire;
→ teritoriul prefrontal – sediul controlului cortical al funcţiilor vegetative – este conectat bidirecţional cu talamusul şi hipotalamusul. Conţine şi sediul personalităţii, având şi conexiuni funcţionale foarte strânse cu cortexul motor. Este esenţial în desfăşurarea proceselor de ideaţie, fiind considerat centrul gândirii. O zonă specială include totalitatea circuitelor neuronale răspunzătoare de formarea cuvintelor;
→ aria asociativă limbică este responsabilă de comportament, emoţii, motivaţie.
Funcţiile interpretative generale, precum şi funcţiile ariilor vorbirii şi controlului motor sunt, de obicei, mai bine dezvoltate, într-una dintre emisferele cerebrale denumită emisfera dominantă. Emisfera dominantă cooperează foarte strâns cu cealaltă prin intermediul căilor comisurale, mai ales ale corpului calos, pentru a asigura unitatea.
3. Funcţiile motorii – Emisferele cerebrale controlează întreaga activitate motorie somatică, voluntară şi involuntară. Principalele structuri implicate în acest control sunt cortexul motor şi nucleii bazali.
Cortexul motor coordonează unele comenzi voluntare, precum înclinarea corpului în faţă-spate şi rotirea acestuia, dar şi involuntare (tonus, postură, echilibru), ori iniţiate voluntar şi continuate automat (mersul). Nucleii bazali influenţează comanda voluntară corticală prin feedback strio-talamo-cortical şi exercită, în general, o acţiune inhibitoare asupra tonusului muscular, lezarea lor producând spasticitate şi akinezie.
Structurile care alcătuiesc sistemul limbic sunt interpuse între diencefal, în jurul căruia formează un arc de cerc, şi neocortex. Are conexiuni întinse cu analizatorul olfactiv, hipotalamusul, talamusul, epitalamusul şi mai puţin cu neocortexul.
Cele mai importante componente ale sistemului limbic sunt calea olfactivă, formată din nervii olfactivi şi bulbul olfactiv, corpul amigdalian, aflat în profunzimea lobului temporal şi hipocampul (cornul lui Amon), situat în vecinătatea girului hipocâmpic, de care este separat prin şanţul hipocâmpic.
Rolul specific al creierului este de a prelucra informaţia. Sediul principal al acestui proces este scoarţa cerebrală care funcţionează în strânsă legătură cu numeroase structuri subcorticale. Informaţia pătrunde în sistemul nervos prin intermediul receptorilor, de unde este transmisă pe căi specifice la scoarţă, în ariile senzitive specifice. Aceste informaţii sunt apoi comparate, la nivelul ariilor asociative, cu informaţiile culese de la ceilalţi analizatori, precum şi cu datele din memorie. Pe baza sintezei complexe a tuturor informaţiilor este elaborată starea de conştienţă şi sunt luate deciziile automate şi cele voluntare.
Ariile corticale, după funcţia lor, pot fi clasificate în: arii de proiecţie aferente, receptoare sau senzitivo-senzoriale, arii de protecţie eferente, efectoare sau motorii şi arii de asociaţie.
Ariile de proiecţie aferente sunt următoarele:
→ aria sensibilităţii generale sau aria somestezică se află în girusul postcentral din lobul parietal. În această arie, centrii sunt localizaţi după silueta răsturnată a corpului. Aceasta se prezintă sub forma unui corp diform, la care ies în evidenţă buzele, limba şi mâna cu degetele, în special degetul mare. Acest corp diform a primit numele de homunculus senzitiv;
→ aria vizuală se găseşte în lobul occipital, în jurul scizurii calcarine;
→ aria auditivă se află în girusul temporal superior;
→ aria gustativă se află în regiunea inferioară a girului postcentral;
→ aria olfactivă se află pe faţa mediană a lobului temporal;
→ aria vestibulară nu are localizare precisă.
Ariile de proiecţie eferente sunt următoarele:
→ aria somatomotorie se află în girul precentral din lobul frontal. La acest nivel se formează schema unui corp diform, de unde ies în evidenţă mâna (în special, degetul mare), pentru coordonarea activităţii manuale, şi capul, pentru coordonarea activităţii fonatorii şi mimicii, proiecţie care a primit numele de homunculus motor;
→ aria premotorie se află anterior de aria motorie principală;
→ ariile extrapiramidale ocupă aproape în întregime regiunea cortexului.
Ariile de asociaţie sunt ariile corticale ai căror neuroni au rolul de a stabili legătura dintre diferite arii corticale.
Centrii limbajului – Emisfera stângă la dreptaci şi cea dreaptă la stângaci intervin în limbajul articulat. Existenţa unei emisfere
dominante este necesară, deoarece lipsa dominaţiei duce la bâlbâială. Centrii limbajului se află în girul frontal inferior.
Centrii scrisului se află în girul frontal mijlociu, anterior de aria motorie principală.
Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din fibre de proiecţie, comisurale şi de asociaţie. Fibrele de proiecţie unesc în ambele sensuri scoarţa cu centrii subiacenţi. Fibrele comisurale unesc cele două emisfere, formând corpul calos, fornixul şi comisura albă anterioară. Fibrele de asociaţie leagă regiuni din aceeaşi emisferă cerebrală.
