Structura scoartei cerebrale

Reprezintă etajul superior de integrare a activităţii sistemului nervos.

Suprafaţa scoarţei cerebrale variază între 1400-2800 cm2, din care mai puţin de jumătate este vizibilă lasuprafaţă, restul fiind ascunsă în şanţuri şi fisuri. Grosimea ei este între 1,5-4,5 mm.

În scoarţă se găsesc mai multe tipuri de neuroni: piramidali, granulari şi fusiformi.

Neuronii piramidali au vârfurile orientate spre straturile superficiale, de la care pleacă o dendrită bogat ramificată, care ajunge în straturile superficiale. Axonul celulelor piramidale pleacă de la baza lor şi se termină în straturile profunde sau părăsesc scoarţa, formând fibre de asociaţie, comisurale sau de proiecţie.

Neuronii granulari au o forma poligonală şi dimensiuni ce variază între 4-8μm. Prezintă numeroase dendrite care se îndreaptă în toate direcţiile. Axonul lor este scurt şi se ramifică în vecinătatea corpului neuronal. Se găsesc în toate straturile scoarţei.

Neuronii fusiformi se găsesc în straturile profunde ale scoarţei. Axonul lor părăseşte scoarţa, formând fibre de asociaţie şi comisurale. Scoarţa cerebrală cuprinde două teritorii deosebite filogenic atât structural, cât şi funcţional.

Paleocortexul (sistemul limbic) ocupă o zonă restrânsă pe faţa medială a emisferelor cerebrale. Este alcătuit numai din două straturi celulare şi este sediul proceselor psihice afectiv-emoţionale şi al actelor de comportament instinctiv.

Neocortexul, alcătuit din şase straturi celulare, reprezintă sediul proceselor psihice superioare – activitatea nervoasă superioară – ANS. Curent, prin aceasta se înţeleg procesele care stau la baza memoriei, învăţării, gândirii, creaţiei etc.

Structura emisferelor cerebrale

Substanţa cenuşie este dispusă la suprafaţă,formând scoarţa cerebrală, şi în profunzime, formând nucleii bazali.

Substanţa albă înconjoară ventriculii cerebrali I şi II.

Nucleii bazali – corpii striaţi – reprezintă un nucleu important al sistemului extrapiramidal şi sunt situaţi lateral de talamus. Corpii striaţi sunt reprezentaţi de nucleul caudat şi de nucleul lentiform.

Nucleii bazali primesc fibre de la scoarţă, de la talamus şi de la substanţa neagră şi trimit fibre spre talamus, scoarţă, substanţa neagră, nucleul roşu, formaţia reticulată a trunchiului cerebral şi oliva.

Configuratia externa a emisferelor cerebrale

Emisferele cerebrale prezintă trei feţe: laterală, medială şi inferioară (bazală).

1. Faţa laterală

Pe ea se observă două şanţuri mai adânci: fisura laterală a lui Sylvius şi şanţul lui Rolando. Aceste şanţuri delimitează patru lobi: lobul frontal, situat înaintea şanţului central; lobul parietal, situat deasupra scizurii laterale; lobul temporal, situat sub fisura laterală; lobul occipital, situat în partea posterioară.

Lobul frontal prezintă, la rândul sau, două şanţuri frontale, superior şi inferior şi şanţul precentral. Între aceste şanţuri se află cei trei giri frontali, superior, mijlociu şi inferior şi girul precentral.

Lobul parietal prezintă un şanţ interparietal şi un şanţ postcentral. Între şanţul central şi postcentral se află girul postcentral.

Lobul occipital este străbătut de şanţuri între care se află girii occipitali.

Lobul temporal este parcurs de două şanţuri temporale, superior şi inferior, care delimitează cei trei giri temporali: superior, mijlociu şi inferior.

2. Faţa medială

Deasupra corpului calos, pe faţa medială, se observă şanţul cinguli, paralel cu şanţul corpului calos. Între aceste două şanţuri se află girul cingular. În partea posterioară se află scizura calcarină, care e un şanţ orizontal.

3. Faţa bazală

Pe faţa bazală începe fisura laterală a lui Sylvius, care împarte această faţă în lob orbital, situat anterior de fisura laterală. La nivelul
lobului orbital se remarcă un şanţ cu direcţie antero-posterioară, şanţul olfactiv, care adăposteşte bulbul olfactiv. Lateral de şanţul olfactiv se află şanţurile orbitare, dispuse sub forma literei „H”, între care se delimitează girii orbitali.

Lobul temporo-occipital prezintă, dinspre medial spre lateral, şanţul hipocâmpului, şanţul colateral şi şanţul occipito-temporal. Între acestea se delimitează trei giri: girul hipocampic şi girii occipito-temporal medial şi lateral.

Emisferele cerebrale

Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central. Sunt legate între ele prin comisurile cerebrale şi în interior conţin ventriculii laterali I şi II.

Activitatea mai complexă a membrului superior drept, precum şi localizarea centrului vorbirii în emisfera stângă determină asimetria de
volum, emisfera stângă fiind mai dezvoltată la dreptaci.

Subtalamusul

Subtalamusul este situat în continuarea peduncului cerebral şi înapoia hipotalamusului. În constituţia sa intră: nucleul subtalamic, fasciculul talamic, fasciculul lenticular şi fasciculul subtalamic.

Hipotalamusul

Hipotalamusul este partea din diencefal conectată la reglarea activităţii viscerale, la activitatea sistemului nervos vegetativ şi la reglarea sistemului endocrin.

Hipotalamusul este situat sub talamus şi formează podişul ventriculului III.

Hipotalamusul conţine, în regiunea din vecinătatea chiasmei optice, neuroni mari cu proprietăţi neurosecretorii. Aceşti neuroni secretă vasopresina (hormonul antidiuretic – ADH) şi oxitocina, care, prin tractul hipotalamo-hipofizar, ajung în neurohipofiza de unde sunt eliminaţi în sânge.

Hipotalamusul mai prezintă o regiune mamilară cu cei doi corpi mamilari, o regiune laterală, în care se află nucleul hipotalamic lateral, cât şi o regiune tuberală situată central.

Cele mai importante aferenţe ale hipotalamusului provin de la:
→ talamus, prin fibre talamo-hipotalamice;
→ retină, prin fibre retino-talamice care ajung la hipotalamus prin nervul optic şi tractul optic.

Eferenţele hipotalamusului sunt în mai multe direcţii:
→ spre nucleii vegetativi din trunchiul cerebral;
→ spre talamus;
→ spre epifiză.

Cu hipofiza, hipotalamusul are legături vasculare şi nervoase.

Legăturile nervoase se realizează prin tractul hipotalamo-hipofizar, iar cele vasculare prin sistemul port hipotalamo-hipofizar.

Hipotalamusul reprezintă centrul superior de integrare, reglare şi coordonare ale funcţiilor principale ale organismului. Are legături strânse cu scoarţa cerebrală, mai ales cu sistemul limbic, participând la integrarea vegetativo-somatică şi la elaborarea reacţiilor instinctive şi emoţionale.

El are rol în:
→ coordonarea sistemului nervos vegetativ simpatic şi parasimpatic; stimularea hipotalamusului anterior este urmată de efecte parasimpatice, iar a celui posterior, de efecte simpatice;
→ coordonarea sistemului endocrin, prin produşii de neurosecreţie ai neuronilor hipotalamici care reglează funcţia hipofizară;
→ reglarea metabolismului intermediar;
→ reglarea echilibrului hidric prin centrii setei şi stimularea secreţiei de ADH;
→ reglarea echilibrului osmotic al organismului (osmoreglare).

În hipotalamus se află osmoreceptorii (receptori sensibili la variaţiile presiunii osmotice a mediului intern) care, la creşterea presiunii osmotice, stimuleză secreţia de ADH care va intensifica absorbţia apei la nivel renal, reducându-se astfel valoarea presiunii osmotice;
→ reglarea echilibrului energetic al organismului prin centrii foamei şi ai saţietăţii;
→ termoreglare;
→ reglarea ritmului somn-veghe; alături de structuri diencefalomezencefalice, hipotalamusul participă la reglarea stimulării şi inhibării scoarţei cerebrale;
→ reglarea unor acte comportamentale;
→ alte roluri: participă la reglarea hematopoezei şi potenţează sistemul imunitar.

Epitalamusul

Epitalamusul este situat posterior de ventriculul II şi cuprinde în structura sa epifiza (glanda pineală) şi un nucleu în care se închid reflexe olfactivo-somatice (mişcări ale corpului legate de miros).

Metatalamusul

Metatalamusul este format din cele doua perechi de corpi
geniculati, 2 mediali (stâng si drept) si 2 laterali (stâng si drept), care
sunt situati înapoia talamusului.

Corpul geniculat medial reprezinta releul talamic al caii auditive,
în timp ce corpul geniculat lateral reprezinta releul talamic al caii vizuale.
Corpul geniculat medial are conexiuni cu colicul inferior homolateral,
iar cel lateral, cu colicul superior homolateral.

Talamusul

Talamusul este format din doua mase de substanta cenusie, de
forma ovoida, situate de o parte si de alta a ventriculului III.

Talamusul este un centru senzitiv, care are conexiuni cu
trunchiul cerebral, cu substanta reticulata, cu scoarta cerebrala si cu
cerebelul.

Functiile talamusului

1. Functia de releu (statie de întrerupere sinaptica)

La nivelul talamusului are loc o întrerupere sinaptica obligatorie
pentru caile sensibilitatii extero-, proprio- si interoceptive. Fac
exceptie caile olfactive, vizuale si auditive

Talamusul regleaza intensitatea stimulilor ce vin spre scoarta si
le confera o tonalitate afectiva.

2. Functia de asociatie

Numerosi nuclei talamici intervin în coordonarea senzitivo-motorie,
primind colateralele tuturor cailor senzitive si motorii extrapiramidale.

Ei realizeaza asociatii cu ariile corticale senzitivo-motorii si
asociative.

Cea mai mare parte a functiilor de asociatie si senzitivo-motorii
sunt îndeplinite însa de scoarta cerebrala.

3. Functia de sistem reticulat

Aceasta functie se realizeaza cu ajutorul nucleilor talamici nespecifici,care fac parte din formatia reticulata. Prin acestia, talamusul participa la reglarea ritmului somn-veghe si la elaborarea unor procese efectiv-emotionale.

Configuratia externa a diencefalul

Prezintă o faţă dorsală, două feţe laterale şi o faţă bazală, care corespunde spaţiului interpeducular.

În centrul diencefalului se află o cavitate, ventriculul III, care inferior comunică cu ventriculul IV prin apeductul Sylvius, iar superior comunică cu ventriculii laterali I şi II, situaţi în interiorul emisferelor cerebrale.