Semiologia generala

Termenul de semiologie provine din grecesul semeion = semn si logos = stiinta, vorbire.

Definitie: Semiologia studiaza semnele si simptomele, precum si utilizarea lor pentru diagnostic prognostic.

Notiunile de baza folosite de semiologie sunt simptomele, semnele, sindroamele si datele de investigatie complementara sau paraclinica.

Simptomele bolilor au un caracter subiectiv, sunt relatate de catre bolnav si pot fi variabile de la un caz l alatul, in functie de modul de perceptie al fiecarui pacient.

Semnele sunt manifestari obiective, deci mai exacte, constatate de un medic sau chiar de persoana bolnava.

Sindromul este un grup de semne reunite pe baza aceluiasi tip de modificari structurale si/sau functionale ale unor organe sau sisteme, grup patologic sau etiologie neprecizata.

Simptomele pot fi:

- particulare, cu specificitate de organ, aparat sau sistem (de ex: hemoptizia, icterul etc).
- generale, intalnite intr-o multitudine de boli sau sindroame, nespecifice unui organ sau aparat (de ex: febra, transpiratii, cefalee, astenie, insomnie etc).

Substanţa reticulată

Substanţa reticulată sau formatia reticulata reprezintă o imensă reţea de prelungiri neuronale, în ochiurile căreia se găsesc aglomerări de corpuri celulare, alcătuind nuclei.

Substanţa reticulată (SR) se întinde de la măduva spinării, prin trunchiul cerebral, până la talamus.

În substanţa reticulată a trunchiului cerebral se află toţi nucleii acestuia, iar căile ascendente şi descendente care leagă encefalul de măduva spinării străbat substanta reticulata.

Substanţa reticulată are două funcţii fundamentale: specifice şi nespecifice.

Funcţiile specifice ale SR sunt reprezentate de faptul că aici este sediul central al reflexelor trunchiului cerebral.

Funcţiile nespecifice ale SR sunt de coordonare generală, de activare sau de inhibare a activităţii SNC.

În substanţa reticulată se află centrii tuturor reflexelor trunchiului cerebral. Centrul reflex nu este o arie net delimitată, ca nucleul motor sau secretor de unde porneşte comanda eferentă spre organul efector. De exemplu, centrul reflexului lacrimal este alcătuit nu numai din nucleul lacrimal (situat în punte), ci şi dintr-o serie de deutoneutroni ai căii trigeminale, precum şi nuclei ai formaţiei pontice.

Acelaşi lucru se poate afirma despre centrii cardiovasculari, centrii respiratori, ai echilibrului etc. Aşadar, SR este sediul a numeroşi centri de reflexe somatice şi vegetative.

Stimularea funcţiilor nespecifice ale SR se face prin colaterale ale căilor ascendente specifice şi ale căilor descendente motorii. S-au pus în evidenţă mai multe sisteme reticulate nespecifice:

1. Sistemul reticulat ascendent activator (SRAA) primeşte colaterale de la toate căile de conducere ale analizatorilor şi trimite eferenţe care se proiectează bilateral, simetric, pe cortex. Rolul său este de a produce o excitaţie difuză a scoarţei cerebrale, stimulând astfel nespecific toate funcţiile cortexului. Stimularea SRAA este urmată de o stare de „trezire” corticală, de creştere a vigilenţei, cu sporirea aptitudinilor intelectuale.

2. Sistemul reticulat ascendent inhibitor (SRAI) are o acţiune de reducere a activităţii corticale.

3. Sistemul reticulat descendent facilitator (activator, SRDF) trimite eferenţe spre măduva spinării, în special către motoneuronii γ şi α. El exagerează reflexele medulare şi cele din trunchiul cerebral.

4. Sistemul reticulat descendent inhibitor (SRDI) are aferenţe de la cortexul motor, corpii striaţi, cerebel şi nucleul roşu. Stimularea SRDI produce hipotonie musculară, tulburări de echilibru şi de mers.

Formaţia reticulată participă al realizarea celor mai complexe funcţii ale creierului (memorie, învăţare), precum şi la reglarea ritmului somn-veghe.

Veghea reprezintă starea funcţională cerebrală caracterizată prin creşterea tonusului SRAA, concomitent cu orientarea conştiinţei spre o anumită activitate.

Alternativa stării de veghe este somnul. Comutarea de la somn la starea de veghe şi invers se realizează prin stimularea, sau, dimpotrivă, inhibiţia SRAA. Somnul reprezintă o stare de activitate cerebrală, caracterizată prin încetarea analizei conştiente a stimulilor şi prin suprimarea activităţii voluntare. Reprezintă o stare de repaus a unor teritorii cerebrale, concomitent cu păstrarea sau creşterea activităţii altora. Are caracter reversibil.

Există două tipuri de somn: profund, fără vise, şi paradoxal, însoţit de vise şi de mişcări rapide ale globilor oculari. Aceste faze se succed de mai multe ori în timpul somnului.

Ritmul somn-veghe se suprapune parţial peste ciclul noapte-zi, de aceea se mai numeşte ritm circadian sau nictemeral. Este unul dintre bioritmurile fundamentale ale organismului, mai puţin important pentru activitatea somatică, dar foarte important pentru cea psihică.

Nervii cranieni

Nervii cranieni fac parte din sistemul nervos periferic şi sunt în număr de 12 perechi.

Se deosebesc de nervii spinali prin aceea că au o dispoziţie metametrică şi nu au două rădăcini (dorsală şi ventrală).

Clasificarea nervilor cranieni

Nervii I, II şi VIII sunt senzoriali, conducând excitaţii olfactive (I), optice (II) şi statoacustice (VIII).

Nervii III, IV, VI, XI, XII sunt motorii.

Nervii V, VII, IX, X sunt nervi mixti.

Nervii III, VII, IX, X au în structura lor şi fibre parasimpatice preganglionare, cu originea în nucleii vegetativi
(parasimpatici) ai trunchiului cerebral.

Perechile de nervi cranieni

Perechea I de nervi cranieninervii olfactivi – au originea în celulele bipolare din mucoasa olfactivă. Sunt nervi senzoriali, care conduc informaţiile legate de miros.

Perechea a II-a de nervi cranieninervii optici – sunt compuşi din axonii celulelor multipolare din retină, care formează nervul optic. Sunt nervi senzoriali.

Perechea a III-a de nervi cranieninervi oculomotori – sunt nervi motori, care au şi fibre parasimpatice. Originea reală a fibrelor motorii se află în nucleul motor al oculomotorului din mezencefal, iar pentru fibrele parasimpatice, în nucleul accesor al nervului III, tot din mezencefal. Originea aparentă se află în spaţiul dintre pedunculii cerebrali. Fibrele motorii merg la muşchii drepţi intern, superior şi inferior şi la oblicul inferior ai globului ocular, precum şi la muşchiul ridicător al pleoapei: fibrele parasimpatice ajung la muşchiul sfincter al irisului şi la fibrele circulare ale muşchiului ciliar.

Perechea a IV-a de nervi cranieninervii trohleari – sunt nervi motori. Au originea reală în nucleul nervului, situat tot în mezencefal. Originea aparentă este pe faţa posterioară a trunchiului cerebral, sub lama cvadrigemina. Fibrele inervează muşchiul oblic superior.

Perechea a V-a de nervi cranieninervii trigemeni – sunt nervi micşti. Originea reală a fibrelor senzitive se găseşte în ganglionul trigerminal, situat pe traseul nervului. Acesta conţine protoneuronul. Deutoneuronul fibrelor senzitive se află în nucleii trigerminali din trunchiul cerebral. Fibrele motorii au originea reală în nucleul motor al trigemenului din punte. Originea aparentă se află pe partea posterioară a punţii. Fibrele senzitive se distribuie la pielea feţei, iar cele motorii inervează muşchii masticatori. Din cele trei ramuri principale ale sale, cele oftalmică şi maxilară sunt senzitive, iar cea mandibulară este mixtă.

Perechea a VI-a de nervi cranieninervii abducens – sunt nervi motori. Au originea reală în nucleul motor al nervului abducens din punte: originea aparentă se află în şanţul bulbo-pontin. Fibrele inervează muşchiul drept extern al globului ocular.

Perechea a VII-a de nervi cranieninervii faciali – sunt nervi micşti care au şi fibre parasimpatice. Fibrele motorii au originea reală în nucleul motor din punte. Fibrele gustative ale nervului facial au originea în ganglionul geniculat de pe traiectul nervului, unde se găseşte protoneurionul: deutoneuronul se află în nucleul solitar din bulb.

Fibrele parasimpatic provin din doi nuclei: nucleul lacrimal şi nucleul salivator superior, ambii găsindu-se în punte. Originea aparentă se găseşte în şanţul bulbo-pontin. Fibrele motorii inervează muşchii mimicii. Fibrele senzoriale culeg excitaţii gustative de la corpul limbii. Fibrele parasimpatice inervează glandele lacrimale, submandibulare şi sublinguale.

Perechea a VIII-a de nervi cranieninervii vestibulocohleari – sunt nervi senzoriali şi sunt formaţi dintr-o componentă vestibulară, care are pe traseu ganglionul lui Scarpa, şi o componentă cohleară, care are pe traiect ganglionul lui Corti. Ramura cohleară se îndreaptă spre nucleii cohleari din punte, iar cea vestibulară, spre nucleii vestibulari din bulb.

Perechea a IX-a de nervi cranieninervii glosofaringieni – sunt nervi micşti, care au şi fibre parasimpatice. Originea reală a fibrelor motorii se găseşte în nucleul ambiguu din bulb. Fibrele senzoriale (gustative) au primul neuron în ganglionul de pe traiectul nervului, iar deutoneuronul, în nucleul solitar din bulb. Fibrele parasimpatice provin din nucleul salivator inferior din bulb. Originea aparentă se găseşte în şanţul retroolivar. Fibrele motorii se distribuie muşchilor faringelui. Fibrele senzoriale culeg excitaţii gustative de la rădăcina limbii. Fibrele parasimpatice ajung la glandele parotide.

Perechea a X-a de nervi cranieninervii vagi sau pneumogastrici– sunt nervi micşti care au şi fibre parasimpatice. Originea reală a fibrelor motorii se află în nucleul ambiguu. Fibrele senzoriale au primul neuron în ganglionii de pe traiectul nervului, deutoneuronul aflându-se în nucleul solitar din bulb. Fibrele parasimpatice provin din nucleul dorsal al nervului vag. Originea aparentă se află în şanţul retro-olivar. Fibrele motorii inervează musculatura laringelui şi faringelui. Fibrele senzoriale culeg sensibilitatea gustativă de la baza rădăcinii limbii. Fibrele parasimpatice se distribuie organelor din torace şi abdomen.

Perechea a XI-a de nervi cranieninervii accesorii sau spinali – sunt nervi motori. Sunt formaţi din două rădăcini: una bulbară, cu originea în nucleul ambiguu, şi una spinală, cu originea în cornul anterior al măduvei cervicale. Distribuţie: prin ramura internă care pătrunde în nervii vagi, fibrele ajung la muşchii laringelui, iar prin ramura externă ajung la muşchii sternocleidomastoidian şi trapez.

Perechea a XII-a de nervi cranieninervii hipogloşi – sunt nervi motori. Au originea reală în nucleul motor al nervului situat în bulb. Originea aparentă se găseşte în şanţul preolivar. Inervează musculatura limbii.

Funcţiile trunchiului cerebral

Unele funcţii ale trunchiului cerebral se desfăşoară la nivelul componentelor sale, iar altele sunt realizate de ansamblul elementelor care îl formează.

La nivelul bulbului, întâlnim două funcţii fundamentale ale SN: funcţia reflexă şi funcţia de conducere.

În bulb se închid numeroase reflexe, dintre care unele au rol vital. Distrugerea bulbului duce la moarte imediată. Principalele
reflexe bulbare sunt acelea care asigură reglarea a trei funcţii cardinale ale organismului: digestia, circulaţia şi respiraţia.

În afara acestor reflexe, bulbul participă, prin formaţia reticulată, la reglarea tonusului muscular şi la reacţia de trezire corticală. Prin bulb trec toate căile ascendente şi descendente descrise la măduvă. În afară de acestea, bulbul conţine căi de conducere ce leagă bidirecţional nucleii săi proprii de cerebel, de măduva spinării sau de etajele superioare.

La nivelul punţii se realizează funcţia reflexă şi de conducere, precum şi funcţii legate de formaţia reticulară pontină.

Puntea este sediul a numeroase reflexe, dintre care enumerăm: reflexul cornean de clipire (produce închiderea pleoapelor la
stimularea corneei), reflexul auditiv de clipire (clipit reflex, determinat de un zgomot neaşteptat), reflexele masticator, salivator al glandelor submaxilare şi sublinguale, lacrimal, de supt, maseterin (reflex miotatic al muşchilor maseteri).

Tot la acest nivel se află o serie de centri respiratori, iar, prin formaţia sa reticulată, puntea participă la realizarea unor funcţii de ansamblu ale trunchiului cerebral.

Ca şi bulbul, puntea are căi de trecere ascendente şi descendente, precum şi căi proprii. La acest nivel, întâlnim funcţia reflexă, funcţia de conducere, precum şi funcţii de ansamblu ale trunchiului cerebral. Funcţia reflexă este asigurată de către nucleii mezencefalici.

Reflexele asigurate de nucleii mezencefalici

Reflexul Efectul Centrul nervos
  • pupilar fotomotor
  • mioză
  • nucleul accesor al nervului III
  • de acomodare la distanţă
  • mioză, bombarea cristalinului
  • nucleul accesor al nervului III
  • oculo-cefalogir
  • întoarcerea ochilor şi capului spre sursa de lumină
  • coliculii cvadrigemeni superiori
  • acustico-cefalogir
  • întoarcerea ochilor şi capului spre sursa sonoră
  • coliculii cvadrigemeni inferiori

Pedunculii cerebrali sunt străbătuţi de aceleaşi căi nervoase ascendente şi descendente întâlnite la măduvă.

În afara de acestea, întâlnim căi proprii ale trunchiului cerebral, care unesc nucleii extrapiramidali subcorticali cu nucleii motori ai trunchiului cerebral sau leagă hipotalamusul de nucleii vegetativi ai trunchiului cerebral.

Trunchiul cerebral conţine formaţiuni cenuşii care alcătuiesc două sisteme funcţionale: nucleii formaţiei reticulate şi nucleii extrapiramidali. Între aceste structuri există interrelaţii.

Nucleii extrapiramidali ai trunchiului cerebral sunt staţii de întrerupere a căilor extrapiramidale pornite de la cortexul cerebral sau cerebelos. Rolul acestor structuri constă în reglarea mişcărilor comandate voluntar sau a celor automate, a tonusului muscular, a echilibrului şi a posturii individului. În realizarea acestor funcţii complexe participă aferenţele vestibulare, proprioceptive, vizuale şi exteroceptive.

Amenoreea

Amenoreea este lipsa menstruatiei care poate fi:
- primara: lipsa aparitiei primei menstruatii (menarha)
- secundara: intreruperea menstruatiei anterior prezente. Apare in boli endocrine (ex. sindrom amenoree-galactoree) sau in alte conditii patologice.

Ambivalenta afectelor

Ambivalenta afectelor este caracterizata prin prezenta simultana si nemotivata si bizara a doua emotii, sentimente opuse, contradictorii. Se intalneste in schizofrenie.

Ambitendinta

Ambitendinta este o tulburare a activitatii motorii constand in tenativa de a efectua doua activitati opuse in acelasi timp; se intalneste in schizofrenie.

Alopecia

Alopecia este denumirea medicala pentru caderea parului.

Allotriofagia

Allotriofagia este o tulburare psihica manifestata prin placerea de a consuma substante dezgustatoare (excremente).

Alcoolemie

Alcoolemia este nivelul concentratiei de alcool in sange. Efectele clinice ale intoxicatiei alcoolice acute sunt direct proportionale cu nivelul alcoolemiei:

- 0,05 % – scaderea inhibitiei, usoara euforie;
- 0,1 % – incoordonare psihomotorie, scaderea autocotrolului cu tendinta de comportament iresponsabil, irascibilitate;
- 0,2 % – aparitia statii confuzionale, tulburari de echilibru, dizartrie, deprimarea sistemului nervos central;
- 0,3 – 0,4 % – stare confuzionala cu evolutie catre stare comatoasa;
- 0,5 % – deprimarea centrului respirator, cu posibilitate producerii stopului respirator;